Skip to content
Opens in a new window
De ce iese în stradă Generația Z?
26 October 2026

De ce iese în stradă Generația Z?

Podcasturi, emisiuni radio și producții originale - RFI România

About

Protestele continuă în Europa și în întreaga lume. Și chiar dacă motivele specifice pot fi diferite, există un element comun: prezența masivă a tinerilor. Așadar, de ce a ieșit în stradă Generația Z? Presa internațională analizează situația.

CNN caută să explice de ce Generația Z se află în fruntea protestelor europene: 

 

”Este o izbucnire generală de frustrare pentru o generație de tineri care se tem că nu vor avea aceleași oportunități ca părinții lor.

Pe lângă educație și locuințe, protestele indică o piață a muncii din ce în ce mai incertă, unde inteligența artificială afectează în mod disproporționat locurile de muncă de nivel de bază precum și criza climatică - iată terenul pentru această explozie de furie a Generației Z”.

 

”Tinerii din ziua de azi cresc sub o presiune intensă și adesea suprapusă, într-o măsură mai mare decât în ​​generațiile anterioare”, notează și The Conversation.

”Succesul este din ce în ce mai mult încadrat ca o responsabilitate individuală, în timp ce traseele educaționale au devenit mai competitive.

În același timp, rețelele de socializare pot amplifica procesele de comparare socială, punând realizările, aspectul și stilul de viață al tinerilor sub un control public constant.

Preocupările economice adaugă un alt nivel de presiune. Creșterea costurilor vieții, studiile universitare de nivel terțiar și incertitudinea cu privire la viitoarea ocupare a forței de muncă se numără printre cele mai mari preocupări ale tinerilor”.

Fără o ideologie comună

Corriere della Sera observă că ”într-o lume atât de fragmentată, haotică și măcinată de conflicte, asaltată de forțe opuse, tinerii, de la toate latitudinile, par să aibă ceva în comun. Nu este o ideologie comună, ci mai degrabă protestele dezvăluie contradicțiile inerente ale unor modele politice și economice extrem de diferite.

În Statele Unite, generația din Gaza a devenit generația Mamdani, numită după primarul socialist al orașului New York.

Citeste siFranţa: Zi de manifestaţii uriaşe, fără incidente majore (Reportaj FOTO & AUDIO)

În Franța, tinerii se ciocnesc cu forțele de ordine pentru a protesta împotriva declinului învățământului public. Tinerii spanioli luptă pentru dreptul la locuință. În India, și-au dat un nume provocator: „gândacii de bucătărie”. În China, în cele din urmă, revolta tinerilor este tăcută, exprimată prin refuzul de a munci sau prin respingerea căsătoriei.

Acesta este spiritul tinereții. Un nou val de proteste generaționale cuprinde lumea. Nu este primul și cu siguranță nu este ultimul.

De ce se revoltă Generația Z? – subiectul preocupă și rețeaua tv Al-Jazeera.

”Din Franța până în India, tinerii ies în stradă din cauza inegalității tot mai mari, a serviciilor publice deficitare și a perspectivelor sumbre de viitor.

Deși contextul diferă de la o țară la alta, nemulțumirile legate de inegalitate se află în centrul actualului val de proteste. Această inegalitate are două dimensiuni: una ține de clasă, iar cealaltă de generație”.