About
𝐋𝐚 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐚𝐧𝐢! 𝐈̂𝐧 𝐩𝐥𝐚𝐲-𝐨𝐟𝐟.
Asta ne-am urat anul trecut, exact pe vremea asta, atunci când podcastul nostru tocmai împlinise patru "primăveri", iar Universitatea Cluj era calificată de ceva vreme, dar în premieră, în faza finală a Superligii. Anul acesta, urarea nu poate să fie decât aceeași, așa că rămâne cum am stabilit (de acolo și titlul!).
Deseară, la ora 20:00, după o săptămână de presiuni, indicații, calcule, comentarii tehnico-tactice de la "palat", plus alte mizerii deversate de pe deal, "U" Cluj se va afla față-n față cu Oțelul Galați pentru meciul care, odată câștigat, îi va duce în play-off pe elevii lui Cristiano Bergodi. Pe cât de simplă, pe atât de complicată misiune, însă noi am dezbătut-o și analizat-o pe toate părțile, în episodul 165, primul din al 5-lea an de viață. Ascultare plăcută!
Mulțumiri și eternul haide "U"!